ridica-te si aplauda

2021 vs 2022

Adio, 2021!
A fost un an greu…
A fost un an în care am muncit altfel decât sperasem. O mare parte am petrecut-o online, cu dificultăți tehnice, cu unii studenți somnoroși, care moțăiau în fața calculatoarelor/telefoanelor/tabletelor, cu alții care dormeau liniștiți, având camera web oprită și cu alții, aceiași care fuseseră extrem de activi și serioși în timpul cursurilor și seminariilor ”normale”, care se străduiau și învățau foarte mult.
A fost un an în care vaca galactică a mugit în permanență pe facebook sau la tv, împroșcând ură și răutate și adunând tot mai mulți adepți ai unei false libertăți: libertatea idiotului.
A fost un an în care guvernanții s-au dovedit a fi impotenți, incapabili să diminueze impactul pe care pandemia îl are asupra economiei și asupra vieții românilor.
A fost un an în care președintele a dat din nou dovadă de falsitate, grandomanie, aroganță și ipocrizie, consfințind la final un pact politic între ai lui și cei pe care-i înjurase și atacase în permanență în ultimii ani.
A fost un an în care am avut cel mai prost și jegos (mă refer la caracter) premier din istoria postdecembristă a României, care nu a fost în stare de un plan de măsuri în vederea stopării prăbușirii economice a țării, ba mai mult, a liberalizat prețurile energiei electrice și a gazelor naturale, lucru care va duce la triplarea facturilor și, implicit, la o explozie de prețuri în magazine.
A fost un an în care mi-am pus speranțe în noul guvern, investit în noiembrie, dar speranțele mele și-au dat repede în bot, mai puțin la ministerul transporturilor, Grindeanu. Ciolacu a dovedit că este și el omul care promite multe, dar când și-a tras spuza pe turtă, uită de promisiuni.
A fost un an în care am reușit să avem un ministru al educației mai slab chiar decât țața Monica Cristina și la fel de nociv ca Abramburica.
A fost un an în care am pierdut din nou prieteni, foști colegi de lucru, foști colegi de facultate sau membri ai familiei, victime ale perfidului virus.
A fost un an la sfârșitul căruia unii încă mai cred că oculta mondială și Bill Gates vor să ne microcipeze și să ne sterilizeze.
A fost un an în care mișcările neomarxiste au câștigat tot mai mult teren în lume.

Oldies vs new!

Bun venit 2022!
Vei fi un an al speranței și al deznădejdii, al izbânzilor și al durerilor.
Vei fi un an în care o pâine va ajunge să coste 2 euro, litrul de ulei va fi 4 euro, carnea 8 euro, benzina va ajunge cea mai scumpă din Europa iar eu voi munci o lună ca să plătesc facturile nesătuilor de la gaz și curent.
Vei fi un an în care PNL își va da din nou în bot, de data asta alături de PSD, fiindcă răul făcut în ultimul an și jumătate greu poate fi îndreptat!
Vei fi un an în care partidele extremiste USR și AUR vor câștiga tot mai mult teren, în dauna liberalilor și a social-democraților. Vorba aia: foaie verde de dudău, o s-o ducem și mai rău!
Vei fi un an în care educația e din nou Cenușăreasa, pentru al unsprezecelea an la rând fiind subfinanțată!
Sper să fii un an în care să mergem la vreun concert, două!
Dar din tot sufletul sper să fii anul în care ”pandemic” se va transforma în ”epidemic”, iar mai apoi în ”endemic”!
Dragii mei, vă doresc la mulți ani, iar 2022 să fie mult, mult mai bun ca 2021! Să fie un an plin de liniște sufletească și de reușite pe toate planurile!
La mulți ani tuturor, mai puțin lui Șoșoacă, Simion, Iohannis, Cîțu, Cîmpeanu, Barna, Bulai, Năsui, Ciolacu, Turcan, Hunor, Bode și chinezilor mâncători de câini și de lilieci! Lor le doresc sănătate și La mulți ani… cu executare. Le mai doresc să aibă diaree, să fie blocați în trafic, să nu aibă hârtie igienică și să strănute… foarte des!

Text preluat si redistribuit cu acordul celui care mi la trimis si mie Cristian R.

Nu am putut sa nu dau mai departe, este prea realist.

Ce crezi?
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
1
+1
0
+1
0

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole