la aer rece si curat, vant si ceata, obraji inghetati, cladiri cenusii si alandala, mancare buna si un apus de poveste…
Cam asta vor spune pozele… 😉
Ideea noastra a fost sa ajungem la varf, la releu, ca, apoi, sa revenim la sanius si, cand vom fi inghetati, sa mergem sa mancam… Am, cam, realizat-o… 🙂
Pe drum, insa, nu m-am putut abtine sa nu ‘cujet’ ca „Semenic va ajunge o statiune montana, probabil peste cativa ani buni, dar va fi una dezlanata, cu o arhitectura a constructiilor cubista, fara gust si cu un amplasament si o distribuire a acestora alandala, fara un plan prealabil… Halal mica Elvetie”. Apoi m-am gandit ca si pe Muntele Mic situatia e la fel, „stanile” au fost construite dupa bunul plac al „ciobanilor”… Pacat, mare pacat…
Cladiri si vechi si noi, amestecate, parca neterminandu-se cearta dintre ele, ca, care-i mai „frumoasa”, cabluri electrice de alimentare care sar din stalpi prin pomi, trecand, fara sustinere, peste drumuri de acces, transformate in sanius, gropi de gunoaie ascunse de zapada, toate doar sa ne grabim sa ridicam primii constructiile hidoase, sa nu ne-o ia altii inainte… Pacat, mare pacat… 🙁
Dar cine sunt Io, sa ma bag singur in seama?
Am ajuns mai aproape de varf, pe care l-am vizitat, ca apoi sa trecem si pe la Schitul Sfantului Ilie…
…urmand sa ne indreptam catre derdelusul improvizat intre niste cladiri de care iti povesteam…
Dupa ce ne-au inghetat obrajii si nasurile, ne-am intors la masina, plecand sa mancam ceva, iar ceea ce am mancat a fost extrem de delicios si aratos (pacat ca am fost zevzec si am uitat sa fac poze felurilor de mancare), si pot sa-ti spun ca, daca iti doresti ceva altfel, mergi sa vezi „La popasul cerbului”… E bine, e cald, mancare foarte buna si preturi bune.
Ghiftuiti, am plecat catre casa, surprinzand, pe drum, un apus frumos si o priveliste ‘ca lumea’… 🙂
