Seniorul de profesie – E în politică aproape din inerție. Îl știi de-o viață și de mult nu-ți mai pui întrebări despre el. Nici măcar nu mai pare un om politic, ci o piesă de mobilier din sediul partidului. Ai impresia că nu ajută, dar nici nu încurcă, deși de fapt încurcă foarte tare. Cea mai ciudată chestie în legătură cu ei e că nu-s la pușcărie, deși în cazul lui Varujitza Vosganitza preferi să păstrezi misterul și să nu verifici dacă a văzut sau nu cum arată o celulă pe interior.
Marioneta – Știe cum îl cheamă, de unde e și cam asta e tot. În capul lui sau al ei e un gol care poate să fie mobilat oricând cu indicațiile și interesele șefului. Mai știe câteva capitale, dar nu și ale căror țări sunt. Știe trei-patru limbi străine, dar fără să le vorbească. Le știe doar după nume. În rest, e ca un cal care nu-și permite să aibă un scop al lui și merge mereu unde are treabă călărețul, chiar dacă asta înseamnă să-l ducă până la căcăstoare sau la birtul din sat.
Sanitarul junglei politice – E băiatul care face treaba murdară: latră la câini, mușcă din șobolani și se cacă-n capul porumbeilor. Când vine vorba de el, colegii încep să-și facă griji pentru sănătatea mintală a președintelui de partid. ”Oare nu cumva s-a țăcănit șeful dacă-l ține pe ăsta prin preajma lui?” De fapt, e nevoie de sanitari, pentru că ei reușesc o performanță rară: pot vorbi despre ideile cele mai hardcore ale partidului fără să vomite în gură.
Competentul mediocru – E genul de om care-ți dă impresia că se pricepe, deși nu e clar la ce. Îl ajută ochelarii, cămașa în carouri și faptul că n-are haz. Părea foarte competent până să intre în politică și să arate că, de fapt, nu-i iese nimic. Are susținători puțini, dar foarte ocupați să-i găsească mereu scuze. Când răspunde la întrebări, pufăie discret și se rățoiește ofuscat la jurnaliști, probabil fără să-și dea seama, doar pentru că așa e obișnuit să vorbească cu oamenii care câștigă mai puțin decât el.
Reșapatul de cursă lungă – A avut cândva o funcție importantă, dar acum s-a întors cu ambiții mai mari și se roagă de electorat pentru o promovare. Dacă a fost viceprimar, acum vrea să fie primar, dacă a fost ministru, acum vrea propriul guvern, iar dacă a fost premier, acum spune că-i prematur să se gândească la președinție, deși e clar că doar asta a ținta lui.
Cam toate aceste tipuri de politicieni au servit, servesc si vor servii Romania. Nici dupa atatia ani de la „revolutie” scuze, lovitura de stat din ’89 nu am avut politicieni care sa merite cuvantul POLITICIAN in adevăratul sens al cuvintului.
